Alimentaţie- beneficiile mirodeniilor pentru sănătate

Tradiţia indiană le foloseşte de secole, de mii de ani chiar. Dar care sunt cele mai interesante mirodenii atunci când vine vorba despre sănătate şi despre starea noastră de bine?

Piperul negru, foarte uşor de digerat. Este cel mai folosit atunci când vine vorba despre asezonare dar şi cel mai cunoscut remediu natural atunci când vine vorba despre digestie. O infuzie pe bază de boabe de piper şi de ghimbir este cea mai bună alegere pentru sănătatea ta.

Şofranul contra durerilor. Cea mai scumpă mirodenie, cu un parfum şi un gust puţin amar, are cele mai bune virtuţi sedative şi tonice. Poate calme durerile şi are o acţiune hipotensivă. Poţi prepara infuzie cu şofran, apă, lapte sau chiar ceai verde fierbinte.

Scorţişoara pentru a trata intoxicaţiile alimentare. Scorţişoara face parte din top 10 atunci când vine vorba despre cele mai bune mirodenii antioxidante. Are şi proprietăţi antibacteriene benefice şi este cea mai bună în infuzii contra intoxicaţiilor alimentare. Este şi antivirală deci eficientă şi în cazul răcelilor.

Curcuma, anti-inflamatoriu. Are o nuanţă de un portocaliu intens şi dă o nuanţă minunată celebrului curry. Are un efect anti-inflamatoriu foarte puternic şi are o acţiune benefică şi atunci când vine vorba despre sfera hepato-biliară. Se poate asocia cu piperul negru pentru a se asimila mai uşor şi pentru a trata problemele legate de osteoporoză.

Anasonul este cel care purifică stomacul. Anasonul este mirodenia sub formă de stea care favorizează secreţiile şi care facilitează digestia. Seminţele sale se pot prepara sub formă de infuzii, se pot ingera aşa cum sunt sau se pot presăra peste salate.

Coriandrul, un calmant intestinal. Coriandrul poate lupta contra problemelor legate de sistemul digestiv, luptă contra flatulenţelor şi problemelor legate de colon. Poţi face un amestec pentru salate din coriandru, curcuma şi pătlagină.

Cuişoarele pentru durerile de dinţi. Cuişoarele conţin o moleculă ideală pentru a lupta contra bacteriilor şi pentru a calma durerile.