Invitatie Tineretul Naţional Liberal ” in lupta cu puterea” 0

Am primit un comunicat de presa din partea Departamentul de comunicare al TNL, organizatie al carei membru sunt. L-am reprodus integral mai jos, nu pentru ca as fi fost obligat, ci pentru ca ma simt obligat fata de cititorii mei, care au de suferit datorita deciziilor aberante luate de

Frica sau indiferenta 0

Am fost acceptat de curand ca si membru activ al Partidului National Liberal, filiala Mehedinti, asa ca, ieri am fost prezent la prima actiune. A fost vorba despre colectarea de semnaturi a membrilor PNL (activi sau pasivi). Mai exact, fiecare membru trebuia sa spuna daca mai are cunostiinte care

Ce-mi e PP, ce-mi e PPDD. Tot o “adunătură” sunt! 0

După cum probabil știți, Partidul Popoului – adunătura de la 0TV, în frunte cu Dan Diaconescu a fost redus la tăcere după ce a fost interzis, bine, pe motive cel puțin suspecte să spun așa că doar nu ai voie să interzici un partid doar pentru că e foarte

Ajutoare de la UE 0

În data de 12 noiembrie 2009, în incinta stadionului municipal Sibiu se vor împărţi ajutoare de la Uniunea Europeană, ajutoare care constau în uscătoare de rufe pliabile pentru interior. De acestea ajutoare vor beneficia toţi “românii” care nu au balcon şi îşi întind rufele pe suporturi artizanale atârnate de

Despre tara mea. 0

O sa scriu cu liniuta pentru ca sunt atat de scârbit de tara mea, incat nu pot sa fiu coerent. – toata media face din Crin un semizeu care se va lupta cu Basescu si intr-un final va scoate Romania din cacat. Gresit, asta e soarta noastra sa fim