Cum extinzi aria de acoperire a unui router wireless?

Pai simplu: alegi între un access point / wireless range extender sau un router. Eu am ales să conectez încă un router la router-ul deja existent. Cum se face, ca pentru bătrâni:

1. Verifici echipamentul prin care îţi intră internetul în casă (M). În cazul meu, un modem de RTC, l-am conectat direct la PC. Dacă totul e ok, treci la pasul următor.

2. Adaugi router-ul (R1) la echipament. Router-ul pe care-l alegi va rămâne principal, lasă-l pe cel mai bun. Testezi iar conexiunea pe un PC ca să excluzi orice bătaie de cap mai târziu.

3. Conectezi celălalt router (R2) la PC şi faci următoarele modificări:

3.1. Schimbi IP-ul echipamentului asfel încât să nu fie în conflict cu M sau R1. Spre exemplu, eu aveam pe modem 192.168.1.1, pe R1 192.168.0.1 iar pe R2 am pus 192.168.0.2 .

3.2. Dezactivezi DHCP. N-ai vrea să arunci cu DHCP în reţea din 2 locuri.

4. (opţional) La ambele router-e faci setările de siguranţă după bun plac: SSID, parole, QoS, etc.

5. Conectezi echipamentele astfel: M intră in portul de WAN al R1, R1 si R2 se conectează LAN-> LAN. Deci portul de WAN al R2 rămâne liber. Asfel, R2 se comportă ca un switch, iar tu ai partajat conexiunea de la R1.

Am găsit soluţia asta mai simplă decât să pornesc cu un switch in capăt. Avantajul faţă de alte soluţii mul mai elegante (Zyxel WRE2205) este că poţi ieşi din raza de acoperire wifi. Trag cablu torsadat cât vreau până în 100m. Heh.

You May Also Like

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *