Fumatul provoacă mutații genetice

O echipă de cercetători de la Laboratorul Național Los Allamos au descoperit faptul că fumatul provoacă mutații genetice. De fapt, acest lucru nu este întocmai nou însă de data aceasta avem date exacte și complexe despre ce se întâmplă cu adevărat atunci când fumăm.

Studiul este rezultatul unor analize făcute pe probele recoltate de la 1.063 de nefumători și 2.490 de fumători. ADN-ul acestora a fost studiat pentru a se observa dacă fumatul provoacă mutații genetice. Concluzia este că la fiecare 50 de țigări fumate, adică la puțin peste 2 pachete, suferim cel puțin o mutație a ADN-ului.

Ca atare, dacă timp de un an fumăm câte un pachet de țigări pe zi, suferim aproximativ 150 de mutații. Potrivit cercetătorilor, cele mai multe mutații apar la nivelul plămânilor și sunt urmate de cele la nivelul laringelui, în gură, la nivelul vezicii urinare și la ficat.

Numarul mutațiilor apărute la celulele din ficat este de aproximativ șase pe an, dacă fumăm zilnic câte un pachet de țigări. În aceste condiții, pe fiecare an apar în medie 18 mutații la nivelul vezicii urinare.

Cercetătorii ne spun că aceste mutații nu sunt neapărat periculoase ci doar cresc riscul de apariție a cancerului pentru că fiecare nouă mutație apărută din cauza fumatului are potențial de a se transforma într-una canceroasă.

Așadar, putem spune că șansele cele mai mari de a face cancer din cauza fumatului sunt la nivelul plămânilor și laringelor. Șansele cele mai mici de a face cancer din această cauză sunt la nivelul ficatului și al vezicii urinare.

Fumul de țigară conține în jur de 7000 de substanțe chimice care pot provoca mutații genetice însă doar 1% dintre ele sunt cunoscute ca având potențialul de a provoca cancerul. Niciodată nu este însă prea târziu să renunțăm la fumat sau cel puțin să îl rărim.

You May Also Like