Începe chiar de azi să gândești pozitiv

Am început acum nu foarte mult timp să lucrez puțin la modul meu de a gândi fiindcă începusem să-mi dau seama că unele lucruri nu prea mai merg chiar așa cum ar trebui în viața mea și cum știam deja că numai și numai eu sunt responsabil de felul în care trăiesc am început rapid un mic proces de îmbunătățire, ca să zic așa, a calității gândurilor mele. Știu, știu că sună destul de filosofic și dubios însă atunci când veți ajunge la înțelegerea că gândurile sunt sursa a tot ceea ce se întâmplă în lumea voastră materială o să faceți același lucru pe care l-am făcut și eu.

Trecând la subiect vă întrebați oare ce-am făcut mai concret în afară de a vă vorbi vouă despre asta. Ei bine am început să gândesc mult mai pozitiv decât până acum și am eliminat din viața mea persoanele care mă descurajau și simțeam că nu au niciun rol în procesul meu de dezvoltare. Am preferat de multe ori să rămân singur, cu propriile mele gânduri, decât să fiu înconjurat de oameni care nu știu ce vor iar singura activitate la care se pricep e cerutul banilor și apoi cheltuirea acestora pe lucruri inutile.

Nu știu dacă ați aflat însă totul începe de la un simplu gând, o mică scânteie cum îmi place mie să-i spun, iar dacă te concentrezi, îți dorești și lucrezi suficient de mult pentru îndeplinirea acestui vis vă garantez că o să se împlinească. Dacă vei gândi negativ nu vei face altceva decât să tai toate modalitățile care te-ar fi ajutat să atingi un obiectiv. La fel de important ca gândirea pozitivă și constructivă mai e și munca pe care trebuie să o depui în încercarea de a reuși. Dacă doar vei sta și vei medita toată ziua la faptul că-ți dorești o casă nouă sigur nu o vei primi. Dacă vei munci pentru asta însă ai toate șansele.

You May Also Like